Copilul interior- între adult și părinte

În interiorul nostru se regăsesc în permanență trei instanțe: copil, adult, părinte

În umbra trecutului nostru se ascunde o comoară prețioasă și adesea uitată: copilăria. Așa cum Eminescu ne amintește în poezia sa „Trecut-au anii”, timpul trece și lasă în urmă amintiri și emoții care își găsesc adăpost în inimile noastre. Această călătorie a timpului ne oferă oportunitatea de a ne întoarce către noi înșine, către acea parte fragilă și adesea neglijată a ființei noastre – copilul interior.

În domeniul psihologiei și dezvoltării personale, conceptul de copil interior este unul cu o semnificație profundă și complexă. Copilul interior reprezintă o parte a ființei noastre care păstrează amintiri, emoții și experiențe din copilărie, iar modul în care interacționează cu sinele adultului poate influența în mod semnificativ modul în care ne percepem pe noi înșine și pe ceilalți în viața de zi cu zi.

Analiza tranzacțională (AT) este o teorie psihologică și un sistem de terapie dezvoltat de Eric Berne în anii 1950, care explorează modul în care indivizii comunică și interacționează între ei și cum aceste interacțiuni pot influența stările emoționale și comportamentul lor. Unul dintre conceptele fundamentale ale analizei tranzacționale este acela al stărilor ego-ului: Părinte, Adult și Copil. Cele trei corespund modurilor în care o persoană răspunde în diferite situații, mai exact reacțiile, emoțiile și comportamentele noastre înrădăcinate în experiențele și amintirile noastre din copilărie. Analiza tranzacțională oferă un cadru pentru înțelegerea acestor dinamici, explorarea, iar lucrul cu copilul interior ne permite să aducem la suprafață și să vindecăm rănile emoționale din trecut și să ne dezvoltăm o relație mai sănătoasă cu această parte a ființei noastre.

Eu sunt adult…ce nevoie am eu să vindec copilul interior?

În viziunea analizei tranzacționale, o relație sănătoasă între copilul interior și adult este esențială pentru o dezvoltare personală echilibrată și pentru funcționarea armonioasă în viața de zi cu zi.

Copilul interior reprezintă partea noastră vulnerabilă, emoțională și autentică, care păstrează amintiri, emoții și experiențe din copilărie. Această parte a sinelui este adesea influențată de experiențele și mesajele primite în copilărie și poate reacționa în moduri automate în prezent la evenimente trigger din trecut, evenimente care reamintesc de traume sau nevoi neîmplinite.

Adultul reprezintă partea noastră rațională, logică și matură, care este capabilă să analizeze și să gestioneze în mod adecvat situațiile din prezent. Această parte a sinelui este responsabilă pentru luarea deciziilor informate și pentru interacțiunile conștiente și adaptative cu mediul înconjurător.

O relație sănătoasă între copilul interior și adult are la bază, capacitatea adultului de a fi conștient de emoțiile, nevoile și reacțiile copilului interior și de a interveni în mod adecvat pentru a îngriji aceste nevoi într-un mod responsabil și echilibrat. Adultul trebuie să fie capabil să ofere sprijin emoțional și să își asume responsabilitatea pentru vindecarea și îngrijirea copilului interior, fără a se lăsa copleșit de reacțiile acestuia. Adultul și copilul interior lucrează împreună în armonie, astfel încât să poată funcționa în mod eficient în diverse situații și să-și îndeplinească obiectivele și aspirațiile personale. Adultul oferă suport și îndrumare, în timp ce copilul interior aduce autenticitate și pasiune în viața noastră.

Prin conștientizarea și integrarea atentă a relației dintre copilul interior și adult în cadrul analizei tranzacționale putem dezvolta o înțelegere mai profundă a propriilor reacții și putem lucra pentru a îmbunătăți relația dintre aceste două părți ale sinelui, contribuind astfel la o viață echilibrată, mai împlinită și mai autentică.

Sunt deja părinte…știu cum să am grijă de un copil !?

Analiza tranzacțională sugerează că modul în care am fost tratați în copilărie și cum ne-am dezvoltat părintele interior poate influența modul în care interacționăm cu copiii noștri. Dacă am primit siguranță, afecțiune, sprijin și încurajare din partea părinților noștri, există o tendință naturală să oferim același lucru și copiilor noștri, ducând astfel la o relație sănătoasă și susținătoare. În cazul contrar în care nu am primit ce am avut nevoie și nu avem un model, e important să dezvoltăm partea de părinte bun.

Părintele interior poate reprezinta atât vocea critică, cât și ghidul intern al individului, care este format din experiențele și învățăturile primite în copilărie. Acesta poate fi critic, judecător și sever, reproșându-și, auto-sabotându-se, sau poate oferi îngrijire, validare și sprijin pentru copilul interior. De multe ori, dinamica între părinte și copil poate să fie disfuncțională. De exemplu, părintele își asumă meritele pentru succesele copilului, părintele proiectează asupra copilului frustrările și anxietățile sale sau părintele ia decizii în locul acestuia și are așteptarea ca acesta să realizeze în viață ceea ce nu a realizat el. Acestea sunt doar câteva exemple de dinamici ce inhibă creativitatea, independența, puterea personală, încrederea în sine, capacitatea decizională și maturizarea armonioasă a copilului interior, generând astfel predispoziția către relații disfuncționale și de dependență în raport cu ceilalți.

Dacă părintele interior este echilibrat, există o probabilitate crescută ca acest model să fie reprodus în relația cu copiii noștri. Astfel, vom fi mai predispuși să fim empatici, răbdători și încurajatori, creând un mediu sigur și susținător pentru dezvoltarea și creșterea lor, favorizând astfel dezvoltarea unui atașament securizant.

O relație sănătoasă între copilul interior și părinte implică integrarea și echilibrarea aspectelor pozitive ale părintelui interior, care oferă îngrijire și sprijin, cu aspectele negative ale acestuia, care pot fi critice și autocritice. Prin conștientizarea și înțelegerea profundă a relației dintre copilul interior și părintele interior putem lucra pentru a transforma aceste modele într-unele mai sănătoase și mai constructive.

Astfel, în cadrul analizei tranzacționale, o relație sănătoasă între copilul interior și părinte implică capacitatea de a recunoaște și de a integra aspectele pozitive ale părintelui interior, precum și de a lucra pentru a depăși și a transforma aspectele negative într-un mod care să susțină dezvoltarea personală și echilibrul emoțional al individului. Este o călătorie de conștientizare și vindecare care poate aduce eliberare și împlinire în viața fiecăruia dintre noi.

Prin urmare, un echilibru armonios între cele trei stări ale ego-ului în cadrul analizei tranzacționale implică recunoașterea și integrarea aspectelor pozitive și negative ale fiecărei stări, pentru a susține dezvoltarea personală și interacțiunile sănătoase în relațiile interpersonale. Cu cât avem o comunicare intrapersonală mai bună, cu atât vom avea o comunicare interpersonală cel puțin la fel de bună.