Oamenii cred că un suflet pereche te completează perfect şi asta e ceea ce îşi doreşte toată lumea. Însă un adevărat suflet pereche este ca o oglindă, este acea persoană care îţi arată tot ce te trage înapoi şi este acea persoană care îţi va atrage atenţia asupra lucrurilor ce le poţi schimba în bine. -Elizabeth Gilbert
Mă gândeam astăzi să scriu un articol și am fost inspirat să văd pe facebook câteva secvențe dintr-o emisiune în care era invitată Elizabeth Gilbert. Întrebarea pe marginea căreia se discuta : Ce este și ce nu este un suflet pereche?
Mi se pare un subiect foarte profund, mai ales că uneori aparențele înșală atunci când vine vorba despre relațiile de cuplu.
Îmi amintesc că eram prin liceu când am auzit prima dată de sufletele pereche, despre mitul androginului, despre femeia ideală pe care o întâlnești doar o dată în viață. Arta, filosofia, literatura, cinematografia au scos mereu în evidență această uniune între sufletele pereche: această idee a predestinării iubirii. Ceva din mine a rezonat cu aceste concepte despre iubire. Mi s-a părut o viziune romantică asupra iubirii și am asimilat-o imediat.
Mi se părea extraordinar să ai o relație cu o singură femeie toată viața.Eram un visător în toată splendoarea sa. La vremea aceea citisem primele cărți despre autosugestie. Învățasem și bineînțeles că îmi doream să atrag sufletul pereche în viața mea.
Și s-a întâmplat…după prima relație eșuată, deja sistemul meu se prăbușise. Mă gândeam că nu va mai fi altă femeie și dacă ea e sufletul meu pereche atunci înseamnă că s-a terminat. Doar că, am continuat cu autosugestiile și am atras din nou un suflet pereche. Atunci mi-am dat seama că am mai multe suflete pereche. Și deja îmi lărgisem orizonturile.
Ceea ce nu am înțeles de-a lungul timpului a fost că sufletele pereche nu apar mereu în viața mea pentru a avea relații de cuplu. Scopul lor era cu totul altul. Au apărut în momente în care, fie eu, eram într-o etapă dificilă și acestea m-au ajutat să o depășesc, fie invers.
În viața aceasta, sufletele pereche sunt prietene foarte bune pentru mine, femei deosebite: cu toate acestea o relație de cuplu cu oricare dintre ele nu ar fi fost funcțională. De ce?
Viața este o experiență spirituală, însă o relație de cuplu nu funcționează complet doar din această perspectivă spirituală. În relațiile cu sufletele pereche, am numărat lecții spirituale, am văzut cele mai negre umbre ale mele, ne-am bucurat și am plâns împreună. Experiențele cu sufletele pereche au fost extraordinare și vor rămâne mereu în sufletul meu, chiar dacă pe parcurs acestea au mai dispărut din viața mea.
Când mă gândesc la sufletele pereche îmi vin in minte următoarele: teste spirituale, lecții de viață și mă cuprinde un sentiment împlinire, de iubire necondiționată, dincolo de absolut orice limită. Le mulțumesc mult pentru că au apărut în viața mea și pentru că m-au ajutat să fiu ceea ce sunt acum. Relația cu sufletul pereche te poate trece prin toate stările posibile. Este o relație totală în care poți să experimentezi absolut orice. Rămâne o întrebare: Chiar îți dorești o relație de cuplu care să curgă în acest fel? Răspunsul doar tu îl știi. Doar tu știi ce îți dorești și cu ce vibrează sufletul tău.
- Femeia și bărbatul sunt perfecți așa cum sunt.
Mult timp am crezut că rolul femeii este sa mă completeze, până când am descoperit că am o latură masculină și una feminină. În interiorul meu, am știut atunci că sunt complet. Atunci am făcut trecerea de la jumătate la întreg.
Sufletele pereche mi-au arătat multe lumini și multe umbre. Nu a fost ceea ce am crezut eu că o să fie, dar au fost momente de o încărcătură deosebită; clipe de care o să îmi amintesc toată viața cu mare drag.
Revenind la ceea ce spunea Elizabeth Gilbert, relația cu un suflet pereche nu este ceea ce pare la prima vedere.
Experimentați și vă veți convinge.
- Sufletul pereche este prietenul tău de drum…așa că bucurați-vă împreună de această călătorie.
Răspunde-i lui Liviu-George Saizescu Anulează răspunsul